Un susur de cântec pierdut,
Se-aude pe-o creastă de gând,
Un strop de iubire deşartă
Se zbate-n pahar, ca-n marea cea moartă.
Patul e gol…şi plin de petale,
Pe masă,pe lucruri sunt urmele tale,
Fotoliul e-ntors, şi masa şi casa,
Nimic nu mă vrea,mă ceartă şi Tasa.
Pianul e trist şi parcă te plânge,
Nici vântul nu vrea tristeţea s-alunge.
Grădina e tristă, şi florile toate
Te plâng şi te cheamă, rămân supărate.
Doar eu …stau mirat, gândindu-mă parcă,
Cum ieri te priveam, surâzând dintr-o barcă,
Ce-alunecă simplu pe râul Destin,
Trecând peste clipe, dureri şi prin chin.
Şi azi mi-a rămas, amintirea din ramă
Cu actul final din crâncena dramă,
Închise-n sicriul sculptat de zefir,
Ascunse-n pocalul iubirii-ntr-un fir.