Real vorbind, de unde s-a ajuns aici, nici eu nu prea imi amintesc. Stiu sigur cine discuta, doi nebuni aiuriti ce fac filosofie de viata si se tachineaza, pentru ca uneori asta ii destinde. Pentru ca da, barbatii sunt la fel de barfitori, ca si femeile, doar ca unii mai sunt si bine intentionati.
Ce o tine langa? Ce o face unica? Cine sau mai exact ce iti face respiratia sacadata, inima sa se zbata, palmele sa transpire si toti fluturii multicolori stransi pentru insectar sa zburde in stomac?
O privire galesa, un zambet furat ca o raza de soare dupa o dimineata geroasa si o noapte ca o pacla…. Parfumul ei impregnat in orice lucru din jur…. O replica interesanta, sau orice altceva ce iti sparge lacatul ruginit cu care ai sudat poarta, acea poarta prin care nu mai vrei sa lasi pe nimeni sa intre…oricum cele mai multe nu inteleg prea mult si e ca si cum ai da un cufar cu nestemate unui copil, va fi naucit de stralucire, dar se va juca cu pietrele pana le va pierde.
Cum se intampla asta? Pur si simplu. Acel ceva…acea chimie, atractie, sau orice alt ceva ce te face sa pleci de acasa plictisit fara chef si fara sa vrei sa o vezi sau sa vezi pe acel cineva pe care nu ai de unde sa il cunosti, dar te atrage ca un magnet. Si de aici, apare intriga, inadvertenta actiunilor, pierderea ideilor si a multor altora.
De ce inchisesei usa sufletului? De ce zici mereu, dupa un esec “Asta nu se va mai intampla”? Pentru ca esti om, animal social si e normal sa te atasezi. Pentru ca esti destul de prost sa crezi ca prin a te inchide vei trece mai usor peste toate, ce pana la urma te fac sa simti altfel, sa te simti viu, sa te simti OM. Pentru ca esti egoist si nu ai cum sa vezi mai departe de degetele mainii nevazute ce a distrus tot si pe ea o regasesti pretutindeni…. Pentru ca iti e mai simplu sa dai vina pe orice si sa te compatimesti, decat sa iti asumi, sa iti dai seama ca este dureros, dar pana la urma este o alta etapa si ce poti face este sa incerci sa mergi mai departe sau macar sa incerci sa iti doresti asta.
De ce povestea are atatea intrebari ? Prin intrebari invatam. Nu poti stii totul si mai ales nu poti invata fara sa te intrebi si sa iei aminte. Nu exista realizari fara greseli si cu atat mai putin edificii durabile fara esecuri memorabile. Nu poti afla valoarea unei actiuni intreprinse, decat dupa ce ai efectuat-o in van si iti dai abia apoi seama de necesitatea ei.
Si totusi, parca e ceva inchis ascuns? Da, inca este ascuns. Nimic din ce este expus, nu reprezinta o durere ca si traire sau stare, doar o expunere ce se intampla pe marginea unui subiect expus intre sunetul tastelor ce mazgalesc ideea si piesa de pe fundal ce transforma totul intr-alt ceva. Ce pot adauga este doar o mica paranteza: Ai vazut copii ce strica micile jucarii, fiind fascinati mai mult de ce contin si cum au fost construite, decat de faptul ca ele intruchipeaza diverse lucruri? Ei, iti poti da seama cu siguranta ca un astfel de copil ce ajunge sa strice destule jucarii, urmatoarea nu o va mai desface, pentru ca stie déjà ce contine si o va da fratiorului, verisorului sau amicului de joaca pentru a se bucura de ea, fara sa o mai despacheteze.
DA, ma vei certa si vei spune ca asta nu se aplica! Oamenii nu sunt obiecte, si trairile nu vin sigilate! Si iti voi raspunde: Ai dreptate si totusi te inseli…..
Nu poti actiona sau traii, fara back-up, sau eu cel putin nu pot concepe asta. Nu poti intreprinde ceva, doar ca asa ai simtit si sa dai vina doar pe varsta, fara sa-ti asumi. Atunci de ce mai strici ceva ce impachetat pare frumos, sau pentru unii chiar este, doar pentru a-ti satisface curiozitatea?
Nu poti face o piramida a valorilor tale? Nu e ok, cand iti sunt subminate actiunile, doar prin nisele furnizate altora de micile tale slabiciuni! Atunci de ce sa strici, sa desfaci si sa-ti lasi amprenta intr-un mod destul de ciudat, doar pentru ca poti! De ce nu poti tinti mai sus? Chiar crezi ca varsta aduce un mare minus sau plus? Atata timp cat te simti tanar nimic nu te poate leza. Chiar crezi ca e nevoie sa recite mii de volume pentru a face diferenta? Cred ca asta a fost cea mai ciudata nascocire a mea pusa pe hartie. Clar nu. Trebuie doar sa fii natural, sigur pe tine si sa ai respect pentru tot ce e in jur, uneori chiar si de proasta calitate.
Ma vei intreba de ce am deviat? Nu pot vorbi despre oameni fara a generaliza si a trasa cateva directii, care sunt pana la urma ale mele, dupa care ma ghidez. Cu atat mai putin nu pot vorbi despre ideea de a avea un anume fel de om langa fara a expune si mai mult. Si clar da, mereu ma voi intreba si voi pune in balanta! Dar acum nu eu sunt subiectul!
E greu sa revii la fluxul ideilor,cand esti un nebun mic si agitat si mai faci si alte 2-3 actiuni inafara de a scrie, dar cu marele ocol din cele 2-3 paragrafe sa incerc sa revin la ideea de baza! Nu cred ca exista un sablon pentru cea pe care ar trebui sa o ai langa, pentru ca ar fi o prostie. Cum mi se pare o prostie sa stai si sa incerci sa aflii ce s-a pierdut, pentru ca o data ce s-a pierdut…dus a fost (Da si subsemnatul a facut parte din categoria asta de prosti, pana la urma oameni suntem toti). Nu ai ce sa adaugi cand incerci sa discuti despre ceva de genul asta, desi daca esti destul de nebun firul il poti lungii cam cat de mult poti sa ramai pe marginea aceleasi teme.
Nu-ti dai seama ce vrei? Nu stii cum sa procedezi? Da, vorbesc iarasi de durere dar si de indoiala. Nu ai ce sa pierzi atunci cand nu ai certitudini, poti sa astepti , dar si asta e un risc; te poti criza, dar asta inseamna risipa de energie; un singur lucru il poti face sigur, e sa ai incredere in tine. Oricum ce nu ai avut, nu poti pierde. Toti dam sfaturi, toti putem vorbi si pozitiva discursul ce se va intinde pe pagini intregi, dar oare va putea cineva sa aplice tot ce sustine? Raspunsul clar si raspicat e NIMENI.
Suntem oameni, dorim sa omoram fie si un ambalaj intr-un moment de furie, doar pentru a simti linistea aceea ce e ca o racoare sufleteasca, simtim nevoia sa uram pentru ca valvataia nervilor si mai ales a actiunilor distrugatoare tinute in frau ne dau o stare febrila ce nu poate fi inlocuita cu nimic altceva. Vom suferi pentru ca asta ne face sa nu uitam ca fiecaruia i se poate intampla asta si depinde doar de noi cand vom pune capat acelui ceva ce ne macina incet si ne descompune sufletul in cuburi mici ce niciodata puse la loc nu vor mai forma originalul.
Si cu siguranta, am iubit, iubim si vom iubi. De ce? Chestia asta numita in atatea feluri e un drog! Noi ca specie nu putem traii fara. Da, ne mintim ca o putem face, dar cand e camera goala si suntem doar noi, sau cand incepe primavera, sau….cand acel ceva apasa butonul sufletului, oare mai suntem atat de puternici? Suntem doar niste ipocriti, pentru ca ne temem sa suferim, sa fim buni sau pur si simplu credem ca suntem prea ruginiti, cand de fapt ne e teama sa mai incercam asta…..
Cred ca cel mai greu este sa vezi ansamblul si mai ales sa fii constient de el, dupa ce ai dat jos o mica parte din ambalaj sau aproape deloc. Cand stii déjà ca acea jucarie, e si ca cea de anul trecut si ca de fapt i se potriveste lui X si ca tu esti prea batran sa te joci cu acest gen, dar nu te poti opri pentru ca nu vrei….. pentru ca nu stii ce vrei.
Oare ai sa o strici si pe aceasta?…..
sentimentul….o enigma..un mister…nu-l poti genera…nu-l poti controla…nu-l poti stopa…doar timpul este antidot,doar timpul are raspuns pt toate,doar timpul are leac pt toate
hmmm! da oarecum timpul e cel ce le rezolva sau le-ar rezolva, dar daca ne lasam purtata corabia doar de batranul timp, oare nu vom ajunge in deriva, imbatati de cantecul sirenelor ce incet si sigur ne vor devora sufletele???