Metamorfoză
Cad picuri grei pe ferestra unui suflet pierdut,
Şi azi bătrânul cerşetor de la colţ mai tuşeşte,
Murmurând vechi zicale omului in deobşte pierdut
Iar valuri , valuri bachice ne-mbălsămează trupeşte,
Nici eu şi nici ti , nu mai suntem treji de durere,
Purtăm stăruinţe şi gânduri în ale vieţii ascunse revere,
Şi ninge, ninge cumplit şi e viscol, peste gânduri şi amintiri răzleţe.
Mai ieri te iubeam, ma iubeai ca un copil nebuneste ,
Iar azi , doi străini stau şi se salută pe-o margine de lac.
Ca doi picuri uitaţi în ocean, ocean de restrişte
Cu bune şi rele, reminsicenţe umane,
Cu ploi ş-anotimpuri plecate pe rând
Pline de picuri şi plete de prunc nenăscut,
Adunate-n adâncuri de suflet pierdut,
Sedimentate-n afara ultimului abis.
Andrei Cosmin Diaconu