Acum vreo 14 ani, cred, scriam: “Sunt perfect”. O mazgaleala de vreo 2 pagini in care, duceam in extremis calitati pe care nu le-am posedat niciodata, doar in ideea de a fi amuzant. Din pacate sau din fericire, nu mai posed scrierea, si nu vom putea compara cum aratau tampeniile de acum 14 ani vs ce tampenii debitez acum. Si totusi…sunt chiar mai mult ca perfect!
Ei, as! Nu am fost, nu o sa fiu, si nici macar nu voi aspira sa fiu perfect! E ceva intangibil si nu as face decat sa imi consum energia si nervii, iar la final sa imi frang gatul mai rau ca Icar.
E ciudat, cum din perspectiva unor KPI-uri unanim acceptate de umanitate, incepi sa pui in balanta si sa iti pui intrebari vis a vis de reusite, standarde si de esecuri. Si daca pana la urma ce sunt esecurile? Sau mai exact in perioada in care ai facut umbra Pamantului, ce poti numi esec si ce a fost experienta de viata?
Complex si ciudat, nu? Nu, nu am baut apa de la caine si nici nu am vazut vreun video cu CG si de acolo virusul. Clar, nu!
M-am lovit iar de genul asta de intrebari azi, dupa o discutie cu o amica, ce a urmat si Psihologia, vis a vis de trendurile din industria IT. De ce se intampla pe piata la nivel mondial si cum ar trebui sa reusim sa ramanem pe linia de plutire. Cum roluri ce inainte se gaseau usor, acum tind sa dispara, cum mai toti par sa caute candidatul “perfect” si ca lispa de incredere, atarna greu la cantar. Dar si aceasta lipsa de incredere a deschis si mai mult plaja celor de vor sa faca career coaching…
Si uite asa cum ne apucam si despicam firul in 4 vis a vis, de problemele de la job si de alte lucruri neimportante as putea spune si uitam sa fim noi.
Cum ar zice un prieten: viata e miere si chisleag. Iar eu completez: e perfect, dar putea fi … mai mult ca perfect.
Nu maximizand reusitele sau esecurile, ci doar facand exact ce au facut toti dinaintea noastra: lasam timpul sa se astearna si apoi privim mai relaxat, problema ce parea stringenta si intre timp a devenit o amintire.
Uitam sa ne bucuram de lucruri marunte, am crescut si crestem noile generatii cu focus pe rezultate si pe ce au facut gresit pe de-o parte sau pe de alta parte ii invatam sa pizmuiasca si sa spuna ca omul de langa a ajuns la rezultate pentru ca a avut anumite parghii si ca a ‘fentat’ sistemul.
Azi dupa discutia cu amica, mi-am dat seama ca nu o sa pot la nesfarsit sa fiu intr-o industrie ce tinde sa vanda cat mai mult si cat mai bine… si ca ar trebui usor usor, sa scotocesc prin sacul zdretuit al lucrurilor ce stiu sa le fac si care de asemenea imi aduc placere si sa incep sa le practic.
Nu mai sunt perfect ca in 2011, nu mai sunt nici cel din 2000, cand turnul unei citadele alerga printre gandurile si strofele mele.
Sunt cel care sunt, si sincer nu imi pare rau nici un pic, am strans destule amintiri si facut destule nazbatii… si culmea, o sa mai fac.
De ce? Pentru ca nu sunt perfect, dar… pot fi mai mult de atat si ma mai fac.
Nu te apuca sa razi sau sa incerci sa intelegi ce am vrut sa zic, eu mereu turui si nu fac decat sa scriu fara sa merg la psiholog… poate ca ajuta, cine stie?
Cum ar fi sa auzim ca in 10 ani, cineva o sa faca un articol despre un nebun ce era functional doar pt ca scria pe blog? Hilar, nu!
Eu nu’s perfect, dar ma mai fac! Dar tu? Tu ce ai de gand?