Te întrebai de ce stau tăcut, închis în carapace,
De ce zâmdesc timid şi-s cu gândul aiurea,
De ce nu mai sunt pasional , ci doar obtuz şi rece.
De ce? De ce?….şi timpul trece.
Căci ieri iubeam şi marea, dar şi muntele fălos…
Iar azi mă pierd cu gândul printre zări,
Cu sufletul plutind pe-o margine de mare,
Şi zâmbetul mi-e searbăd….zgrumţuros.
Nu mai sunt eu cel de ieri,
Uitat pe-o râpă de sub munte,
Cu flori de mai culese de pe creste,
Cu firea de copil fără de griji.
Acum că ceasul lumii trece,
Am să surâd a nu ştiu câta oară,
Fără de griji….şi fără de ocară,
Plutind pe marea tristă şi amară.