Cel care urăște

Textul de mai jos NU ESTE un pamflet, e doar ceea ce gândesc!
Dacă te-ai obosit să citeşti şi totuşi te simţi jignit(ă), nu te obosi să comentezi, dă-mi unfriend şi report!
Multzam fain!

Fuck it! Căutam nenorocitul ăla de caiet, în care aberez de obicei și ca boul l-am pus în lucrurile duse dincolo, iar acum scriu aici pe un petec nenorocit ce conține alte tâmpenii și calcule.

Da, mă! Mă mutai și mi-i bine! Nu despre translația mea la coișpe bloace mai aproape muncă voiam să te anunț, că oricum tot ăsta mi-s, și tot târziu o să ajung la muncă(atunci când faci 40 de min până la muncă și ești mahmur te trezești pe drum, dar dacă ajungi în 3 min, tre’ să bei 3-5 cafele şi după al enşpelea “eşti bine” ajungi să te întrebi dacă ai încuiat sau nu uşa de la casă! ).

Nu o să vorbesc acum despre faptul că suntem nişte extremişti în viaţa de zi cu zi şi nu doar atât. Suntem şi proşti, tâmpiţi, neadaptaţi şi încă o tonă de astfel de calităţi, dar nu asta vreau să scot în evidenţă.

De ce? De ce dracu tocmai eu vorbesc despre asta? Pentru că societatea la nivel mondial mă lasă să o fac, prin chestia aia frumos buchisită, numită Declaraţia drepturilor omului, si prin aceasta se garantează mai ezapt dreptul la liberă exprimare.

Să nu crezi că o să mă iau de prea slăvita noastră naţie de pezevenchi pupincurişti postaţi încă din vechi timpuri dincoaci de Marea Neagră, adicătălea mai cadea la curul Mamei Rusia şi la subraţul neepilat în vremuri întunecate ale tuşicii Ungaria, ce ne-o trage la bijboacă fix în inima ţării cu ale sale tri ţinuturi ce se vor autonome, care este şi nu vreau să le şoptesc.

Nu despre astfel de căcaturi vreau să discut, clar au alţii destulă audienţă şi bătături la cur făcute pe banii prostimii pentru asemenea teme. Te vei întreba, pe bună dreptate, despre ce dracu si mai exact de ce vorbesc aşa? (Voiam să introduc termenul de pula mea, dar mi-am dat seama că este cadoul cel mai de preţ pe care un bărbat îl poate oferi iubitei, aşa că e total inadecvat şi de-a dreptu scabros să îl introduc în discuţie). De ce iau foc, imediat îţi explic frustrările mele, că nah recunsc totuşi că am!

Auzi monşer, că va să zică, discutând deunăzi cu o duduie, care e pisălog în devenire, care este, aflu şi nu mare-mi fu uimirea, zău de nu, că va să zică, homosexualitatea nu mai e catalogată ca fiind devianţă sexuală majoră, de către specialişti şi că aşa sălasluieşte in Sfânta Broşură a Pisălogului Începător. Adicătălea, e perfect normal din punct de vedere medicat ca Ion şi Vasile să întreţină relaţii sexuale unul cu altul (mi-o fo aiurea să scriu că se fut în cur, mi s-a părut prea murdar, parol), cât şi Mariţa şi Leana să folosească ce are ele chef ca să se mulţumeşte între ele.

Şi asta nu e tot daca Gicuţa X dă cu nasu-n buricul lui Gheo, dar şi Gheo flocăie Gicuţii vereriţa cu papilele gustative,e devianţă sexuală minoră! Ui dă-l dracu! Adică e normal ca bărbaţii să se fută-n cur, dar vai doamne, Kamasutra (cărticica de poveşti aduţi), e deprecated la unele capitole. Amu m-o luat măi dragă cu ameţeli şi nu de la bere când auzii d-astea, dar stai să vezi că necuratul a conlucrat şi mai tare.

Dacă, va să zică El Nino, Tzuky, Tănţelu, sau cum îşi numeşte fiecare drăgălăşenia ce o oferă de bună voie iubitei/iubitelor seara înainte de culcare pe post de jucărie sau somnifer şi din cauza uzurii aceasta chiţăie greu sau şi mai şi nu mai chiţăie deloc. Orice forma de resuscitare a defunctului organ, prin metodele prea bine cunoscute de către dame şi exprimate la capitolele impare de pe la mijlocul carţuliei cu poveşti (kamasutra) sunt bine venite şi chiar prescrise de către pisălog, în cazul în care ăl mic nu mai apare în viaţa de cuplu.

Aicătălea, vorba luia, fută-l nensu, Iorga şi o droaie de codane, daca treci de vârsta a doua şi pula scânteie, ai voie la d-alea-d-alea, ba chiar e indicat, dar daca esti tânăr…pocăinţă dă-te dracu, vrei să te bucuri de tâmpeniii? Ne, ne, ne…aşteaptă să nu mai poţi. Pe bune, nenea sau dragi specialisti, dacă v-a luat mult să ajungeţi la concluzia asta tâmpită, apăi să vă creasc-un coi  în talpă. Ni aşe!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *