Taraba visurilor noastre

Aseară te visasem, frumoasă, docilă, iubitoare şi……dârză ca luceafărul pe cerul dimineţii. Te rugam să mai stăruieşti alături de mine, să mai avem timp să rescriem tot ce se merită rescris în Cartea Facerii Individului Ciudat, pentru că noi nu mai aveam nevoie de o Biblie, de un Ceaslov imens care să ne ghideze  drumurile şi gândirea. Eram doar noi, vântul, răsăritul ireproşabil pe plajele tinereţii  alergând  prin nisipurile sărutate de marea  lacrimilor ce ne-au scăldat obrajii în momente de fericire.

Desprind o filă din sufletul zilei toride şi o umplu cu scoici, cochilii de melci ce poartă cu ele cântecul mării, o strâng la piept, o sărut şi o arunc în apă. De printre valurile  înspumate ale mării apare pescăruşul ce îţi va aduce un mesaj de departe, o sărutare, o scoică şi briza de mare. Odată cu el, clepsidra timpului se rostogoleşte peste clipe ca un tăvălug ce amestecă visul cu realitatea, iar totul e absorbit ca de un uragan al sufletelor noastre.

Trezit brusc îmi dau seama că nu sunt decât un vânzător ambulant de iluzii, ce le împachetează în ornamente foşnitoare şi le dăruieşte celor din jur pe o fărâmă de suflet şi două momente de veselie.

Privesc uluit la cutiile în care zac atâtea lucruri pe care sufletul mi le indică a fi cunoscute, deşi etichetele şoptesc un vers dezmierdător ce îmi ia ochii. Simt cum oboseala precede un somn adânc , ce poate mă va linişti, ce poate mă va aduce alături de tine….Şi oare pescăruşul a ajuns?

Îmi aşez fruntea pe tejgheaua ce miroase de parcă zilnic ai trecut pe acolo , impregnându-se cu parfumul tău ce îmi inundă fiecare parte a sufletului , iar somnul cuprinde frenezia percepţiilor mele. Atingeri de buze îmi alunecă pe obraji, şoapte ce imi fac inima să tresalte îmi susură la urechi, te caut, te prind, te dezmierd…şi te pierd.